Hello!
Cred că una dintre cele mai frecvente întrebări în ceea ce privește acneea sau mai bine spus frustarea legată de acnee este: de ce produsele anti-acnee nu funcționează?
Ce trebuie să știm despre acnee? Este o afecțiune cutanată care afectează o mare parte din populație, are o mulțime de cauze, tratamentele pot să difere de la persoană la persoană și nu este un secret că este tare frustrantă.
Sunt mai multe motive pentru care produsele antiacnee nu funcționează și sunt destule greșeli pe care este posibil să le faci (guilty).
Schimbi produsele prea repede. Pentru ca un produs să-și facă efectul trebuie să-l folosești pentru o perioadă de timp. Pielea are ciclul ei de regenerare cutanată, care se modifică pe măsură ce înaintăm în vârstă. Acordă timpul necesar fiecărui produs folosit și nu schimba sau adăuga frecvent alte produse, lucru care o să crească riscul de iritație și o să înrăutățească leziunile de acnee.
Folosești prea mult și prea des. Tratamentele antiacneice sunt puternic iritante, de aceea este important să fie folosite într-o cantitate mica și trebuie început cu un număr scăzut de aplicări pentru creșterea toleranței. Este important să se păstreze sănătatea barierei cutanate, să se limiteze iritația iar hidratarea este esențială pentru refacerea pielii.
Nu ai răbdare și astepți rezultate imediate. Răbdarea este importantă dar din pacate nu mulți dintre noi posedă acest atribut. Însă, când vorbim de piele vorbim și de anatomie. Pielea este formata din mai multe straturi iar leziunile de acnee au un proces de formare din straturi inferioare. Astfel, pentru a vedea eficiența unui tratament trebuie să așteptăm cel puțin 4 până la 6 săptămâni.
Don’t squeez it! Știu că de cele mai multe ori este imposibil dar este un lucru esențial dacă nu vrei să înrăutățești leziunile și astfel să crești riscul de cicatrici și hiperpigmentare postinflamatorie. Deși poate să pară satisfacator și să dea senzația că este modalitatea prin care poți să scapi mai repede de coșurile active, țin să-ți spun că rezultatul este contrar.
Targetul nu trebuie să fie doar leziunile active. Cum am mai spus, leziunile de acnee au un proces de formare, de aceea chiar dacă nu sunt vizibile, acestea se formează cu mult timp înainte să le poți vedea. Astfel, este bine să tratezi și să previi apariția lor prin tratamente de întreținere cu produse care conțin acid salicilic, retinoizi precum și alte ingrediente anti acneice.
Stilul de viață și alimentația au un rol important. Sunt anumiți triggeri care pot să difere de la persoană la persoană în ceea ce privește alimentația, dar principalele produse sunt lactatele, în special laptele dulce, dulciurile și băuturile dulci acidulate.
În ceea ce privește stilul de viață, ai grijă la tot ce intră în contact cu pielea, de la prosop la lenjeria de pat și până la telefon. Toate acestea trebuie spălate frecvent, schimbate sau dezinfectate. Concluzia este să fii puțin mai atent la rutina de zi cu zi, la obiceiurile tale precum și la stresul la care suntem cu toții supuși, care este un factor important în agravarea leziunilor de acnee.
Acneea trebuie tratată din mai multe unghiuri și trebuie văzută ca pe afecțiune cu mai multe laturi și fațete. De la rutina de îngrijire, tratamente antiacneice, alimentație, stil de viață și până la managementul stresului, toți sunt factori importanți în tratarea și întreținerea tenului afectat de acnee. Răbdarea, informațiile din surse sigure și folosirea produselor potrivite o să te aducă tot mai aproape de pielea pe care ți-o dorești.
Love your skiN!