Hello!
Produsele de skincare din ziua de azi pot crea multă confuzie în mintea noastră. Peste asta, adaugi ingrediente, propietăți, combinații, tipuri de piele etc și ai rețeta perfectă pentru un dezastru.
Subiectul de astăzi – cel mai bun acid pentru fiecare tip de ten. Mai bine spus, fiecare tip de ten poate să aibă mai multe tipuri de acid de care poate să beneficieze.
Pielea grasă cu tendință acneică
Acidul azelaic, un ingredient care are efect antibacterian – acționează asupra bacteriei cauzatoare de acnee, efect antiinflamator – acționează asupra leziunilor inflamatorii din acnee și nu în ultimul rând efect depigmentant – acționează asupra hiperpigmentărilor postacneice.
Acidul glicolic, un alfa hidroxi acid cu rol exfoliant care ajută la regenerarea cutanată, are efect antipigmentar și ajută la uniformizarea tenului.
Acidul salicilic, un beta hidroxi acid care reglează producția de sebum, are efect comedolitic, antiinflamator și exfoliant.
Pielea uscată
Acidul hialuronic este un umectant, care are rol de hidratare și are capacitatea de a menține pielea hidratată și suplă, în special asociat cu un emolient.
Acidul lactic, un alfa hidroxi acid cu rol exfoliant care este și umectant, are capacitatea de a crește retenția de apă și nivelul de ceramide de la nivelul pielii.
Acidul ascorbic este un ingredient cu efect împotriva pigmentărilor, efect antiaging prin creșterea producției de colagen și acțiune antioxidantă prin neutralizarea radicalilor liberi produși în urma expunerii la soare.
Pielea normală/mixtă
Se poate bucura de o paletă mai largă de ingrediente, atât din categoria umectanților cum este acidul hialuronic cât și din categoria acizilor chimici exfolianți, afla și beta hidroxi.
Pielea sensibilă
Polihidroxiacizii sunt mult mai blanzi față de alți acizi chimici exfolianți având o greutate moleculară mai mare, ceea ce înseamnă că nu pătrund atât de profund la nivel cutanat. Sunt reprezentați de gluconolactona și acidul lactobionic.
Aceasta este o structurare generală pentru a te ajuta să te ghidezi, în funcție de propietățile și beneficiile fiecărui acid. Astfel, există o mulțime de posibilități și combinații, trebuie doar să gasești ce este potrivit pentru pielea ta și ce poate să-ți ofere glowy healthy skin.
Love your skiN!